Zlatan Ibrahimovic și-a făcut praf un adversar chiar în timpul meciului: „Am mai multe goluri decât ai jucat tu în carieră”

Zlatan Ibrahimovic și-a făcut praf un adversar chiar în timpul meciului: „Am mai multe goluri decât ai jucat tu în carieră”
  • Publicat:
  • Actualizat:

AC Milan a pierdut clar cu Atalanta, scor 0-3, iar Zlatan Ibrahimovic și-a pierdut cumpătul chiar în timpul meciului și l-a făcut praf pe Duvan Zapata, jucătorul oaspeților.

Fără să facă un meci grozav, Ibrahimovic tot a ieșit în evidență. Zlatan a cerut pe final un penalty și a fost taxat de Zapata, după cum au aflat jurnaliștii din Italia.

„Nu poți încheia un meci fără penalty? Îl vrei pe al 13-lea?”, a spus Zapata, conform Eurosport.it. Dacă împotriva lui Cagliari a fost decisiv și a reușit o dublă pentru AC Milan, Ibrahimovic a prins un meci slab cu Atalanta, iar lupta pentru câștigarea titlului în Serie A este una tot mai aprinsă. A fost al doilea eșec important suferit de echipa lui Ibrahimovic în ultima perioadă, după 1-3 cu Juventus, tot pe teren propriu.

Zlatan Ibrahimovic, fază memorabilă în meciul AC Milan – Atalanta

Așa cum era de așteptat, Zlatan i-a răspuns imediat adversarului: „Despre ce vorbești? Am mai multe goluri decât ai jucat tu în cariera ta”.

Dacă starul Milanului are aproape 500 de goluri în carieră, columbianul Zapata a prins doar 371 de partide.

Zapata, fost jucător și la Napoli, are însă 29 de ani, în timp ce Ibrahimovic se află pe finalul carierei, după ce a împlinit 39 de ani pe 3 octombrie.

După zece ani de la lansarea cărții sale, Zlatan Ibrahimovic și-a dat acceptul și pentru ecranizarea poveștii sale de viață. Rolul său va fi interpretat de către doi actori: actorul Dominic Bajraktari, pentru Zlatan Ibrahimovic la vârsta de 11-13 ani, și atacantul suedez Granit Rushiti în vârstă de 20 de ani, pentru Zlatan Ibrahimovic la vârsta de 17-20 de ani.

Filmul lui Zlatan Ibrahimovic va fi lansat în vara anului viitor și va purta același nume precum cartea biografică a fotbalistului din Serie A.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…